Translate

Timișoara

 Parcurile și grădinile Timișoarei




Timișoara deține cel mai mare ansamblu arhitectonic de clădiri istorice din România.
Este un oraș pe care nu-l poți vizita în două-trei zile. Mai ales că în fiecare anotimp arată altfel, dar mereu fermecător.
Dar astăzi, am să vă arăt parcurile și grădinile sale, din puținul pe care l-am văzut eu.

Deși se vorbește mult de Parcul Central, pe mine m-a încântat mai mult amenajarea făcută de-a lungul canalului Bega. 



























Și faimoasa alee cu cireși japonezi, pe care nu am reușit să o văd primăvara.


Toate imaginile de mai sus sunt din diferite cartiere de-a lungul canalului Bega, luate din plimbarea cu vaporașul (cu care m-am plimbat; tarif: 1 leu/persoană/cursă) sau din plimbarea pe jos.

Dar dacă tot pomeneam de Parcul Central, iată:








Și acum, din diferite părculețe, grădini, etc. Nu le mai numesc, de teama să nu greșesc.


















Iar asta, nu e tot.
Am revăzut Timișoara și în alte anotimpuri. Superbă. Am văzut și alte zone din oraș. Voi reveni cu noi postări.

Dej

 DEJ




Dejul, nod de cale ferată. Este mai mult de mers din gară până în oraș, decât e nevoie ca să vizitezi centrul istoric. Autobuzele sunt rare. Așa că, eu am preferat un taxi. 
Încă din afara orașului, din tren, se vede biserica reformat-calvină.
Edificiul a fost construit în stil gotic târziu între anii 1456-1526. În anul 1643 a fost ridicat turnul zvelt, înalt de 71 m.




Din păcate, la ora când am ajuns eu era deja închisă. Are un program foarte scurt deși vizitarea este liberă. Poate pe viitor...

Doar câteva imagini din exterior.








Orașul are câteva clădiri vechi, frumoase.










Dar am vizitat mănăstirea franciscană Sf. Anton de Padova.
Biserica sa:



Frumoasa curte a mănăstirii:







Și în Dej au locuit mulți evrei, așa că aici s-a ridicat și o sinagogă.












Orașul nu este prea mare. Nu sunt multe locuri de vizitat. Dar cele puține, merită văzute.

Târgu Ocna

                 Târgu Ocna





Orașul propriu-zis este micuț. Dar în ultima perioadă i s-au alăturat satele limitrofe care au devenit cartiere.
De la gară, centrul orașului cu Primaria și baza de tratament "Măgura", nu sunt foarte departe. Practic, "în spatele gării".


Trebuie să vă spun, ca să nu fiți derutați și să greșiți gara. Pentru Tg. Ocna, se coboară în gara "Salina". 

Fostă haltă, a devenit gara principală. Iar gara principală mai este folosită doar de trenurile Regio.

Așa că, nici nu este nevoie de transport în comun. Totuși, dacă sunteți cazați la vreo pensiune din noile cartiere, există mașini tip maxi-taxi. 
Tot cu una din aceste mașini care merge în Vâlcele, ajungeți și la poarta salinei. Deși se poate merge și pe jos. Puțină mișcare, nu strică.

Mic, cochet, cu mult spațiu verde și... multe biserici; majoritatea vechi, monumente istorice. 
Biserica "Sfântul Nicolae" din centrul oraşului Târgu Ocna a fost construită între anii 1758 şi 1772. Din păcate, lăsată în ruină, se poate vizita doar exteriorul.

Mănăstirea Răducanu (biserica Buna vestire) încă este înconjurată cu ziduri de piatră și are o frumoasă gradină unnde te poți reculege în liniște.









Dar tot Tg. Ocna are și una dintre cele mai căutate saline (salină = mină de sare). Salina "Trotușul" oferă și tratament pentru afecțiunile căilor respiratorii.



În salină, atât copiii cât și adulții, pot desfășura diferite activități recreative sau sportive.
Accesul, spre deosebire de alte saline, este foarte ușor. Mașinile teoretic au program la 1/2 de oră. În realitate, pleacă și mai repede dacă sunt mulți vizitatori. Și coboară până la nivelul zonei de agrement/tratament. Nu se mai urcă sau coboară scări, ca la alte saline. În schimb, tariful de intrare este identic, fiind stabilit de Centrala sării.
Prin Tg. Ocna trece râul Trotuș. Pare un râu mic, inofensiv. Totuși, este periculos mai ales în perioadele ploioase.

Din oraș se vede un turn în pădurea de pe munte. Este Monumentul eroilor militari români căzuți aici în Primul război mondial.

Aici, e mai greu de ajuns. Ori luați muntele "în piept" (panta abruptă, poteca la marginea prapastiei, drum lung), ori căutați
un taximetrist cu abilitățile lui Titi Aur. Eu am ales a doua variantă.

Într-un loc deschis pe coaste de deal, de unde se vede întreaga panoramă a văii Trotușului, se află un complex de agrement. Creangă. Merită să mergeți până acolo doar să vedeți priveliștea.


Și... pisica gazdei mele, care nu se apropia de nimeni, nu dorea să fie mîngâiată, dar a dormit la soare ținând mâna mea în brațele sale. Și când mă gîndesc că nici mie nu îmi plac pisicile...





De la Târgu Ocna, se ajunge foarte ușor la Slănic Moldova. 

Castelul Kemény din Brâncovenești

  Castelul Kemeny se află în satul Brâncovenești, județul Mureș. Se poate ajunge acolo pe calea ferată (cum am făcut eu) sau cu autobuzele d...